2009-11-29




Sufletul greu, crengi golase acoperite ici colo de frunze ruginii... si ceata groasa isi pune amprenta pe inima mea. Copacii tristi, insotiti de ramuri reci, au ajuns singura mea companie. La mormantul la care astept sa-mi dai un raspuns, petalele florilor de toamna trezesc dare de amintiri lasate in urma mea, pe care mai alunec din cand in cand. Anotimpul? Nu, nu pot da vina pe asa ceva. E absurd, lipsit de logica si importanta. Sunt cum sunt si nu prea mai conteaza de ce. Cautand idealul, admirand perfectul, traind in trecut, iar... muntii in varful carora trebuie sa ajung nu devin mai scunzi nici cu voia mea. Sagetile otravitoare care au ajuns sa-mi strapunga trupul dor... asa cum n-au durut niciodata pana acum.

Si cararea acoperita de crini albi trece pe langa mine nepasatoare...

2009-11-24




Semaforul de pe peronul garii anunta sosirea urmatorului tren. Un "titiri" care pentru mine inseamna asa mult si care, totodata, pe cei mai multi ii lasa rece. O domnisoara aeriana, putin nu prea ea, putin dupa ora ei de culcare, putin... ah, las-o balta. Mereu m-am intrebat ce cauta lesinata asta acolo. Dar acum, asta e ultimul detaliu din viata mea de care as fi interesata. Nu vreau ca aceste elemente sa fie ultimele ce le las in urma. Nu aveam nevoie de un "titiri", si nici de ea. Daca ar fi sa aleg un moment in care nu as asculta muzica si in care as prefera sa fiu singura, acesta ar fi.
Doi parinti grabiti alearga inspre tren impreuna cu copiii lor ... par asa fericiti. Se poate vedea pe chipurile lor ca au trecut impreuna prin multe. Si totusi, sunt fericiti. Pentru ca sunt impreuna si nimic nu mai conteaza.
Imediat dupa ei, un grup de tineri si-a facut aparitia. Exact de ce aveam nevoie. Alte rasete pe care nu vroiam sa le aud. Desi sunt interesanti, nu-mi place sa-i vad. Chiar daca nu-i cunosc, am impresia ca spun prea multe ...si ei ma aud, desi nici nu ma baga in seama.
- Hey, scuze ca te deranjez, asta e trenul (...)?
O fata cu parul saten si ochii caprui statea in fata mea. E una dintre ei. Grupul are un singur baiat. Cum s-ar spune... unu da` bun. El le organizeaza, implicandu-se cu toata persoana lui, lasand totusi impresia ca e rece. Are parul cret, ca de abanos si ochii caprui. O alta tanara sare mereu in jurul lor. Parca a baut toata cafeaua din oras. In prima instanta, mi s-a parut ca e primul om rapit de extraterestrii. O alta, mai cu picioarele pe pamant, incearca in zadar sa o calmeze pe prietena ei. In final, renunta, ca peste putin timp sa incerce din nou. O apreciez ca nu renunta asa usor. Cea mai calma dintre toti e o adolescenta cu ochii ca migdalele si parul lung si drept. Ea doar asista, desi se vede pe chipul ei ca stie multe.
- Nu.
- Nu !? Si nu stii cand vine?
- Asta e. 8-|
- A, aha, super. :)) Merci.
Nu cred ca stie sa se supere. Pare genul care mereu ironizeaza, dar careia ii pasa mult.
Au urcat toti in tren, inclusiv familia de alaturi, fericiti ca in sfarsit nu mai sunt nevoiti sa suporte frigul.
Culoarea galbena a semaforului imi face trupul sa tremure. Nu cred ca voi lua trenul asta. Nu e timpul meu. Nu acum. Mecanicul hotaraste sa porneasca la drum... in sfarsit.
- Hai cu noi ! Aici e locul tau !
Impinsa de vointa de a fi cu ei, grabesc pasul si reusesc sa ajung langa toti cei pe care i-am admirat atata timp.

Sunteti voi. Sunteti persoanele fara de care nu as putea izbuti in viata... si chiar daca e o alta etapa, stiu ca sunteti aici. Multumesc.

2009-11-20




Razele soarelui de dimineata pun capat unei nopti albe deloc dorite. Adormita, cu gandul la patul in care puteam prea bine sa ma scufund, reusesc sa-mi adun puteri interioare pentru a opri ceasul. Buimacita, imi caut papucii de casa pe care i-am primit de ziua mea si brusc imi amintesc ce s-a intamplat in seara precedenta. Cinema. Noi. Impreuna.
Nu nu nu ! Nu am vrut asta. De ce am acceptat? De ce nu am gandit rational, ca pana acum? Unde mi-a fost capul? Si raspunsul neuronului mult prea fudul nu inceteaza sa apara: La plimbare ! Te rog, spune-mi ca am visat. N-ai visat. Dar am spus sa-mi spui ca... N-ai visat. Ia mai scuteste-ma. Ceasul suna din nou. Dar sunt sigura ca l-am oprit. Nu l-ai oprit. Vrei te rog sa taci? Bine, e oficial, mi-am pierdut mintile. Vorbesc singura. Caut din nou ceasul, de data asta rabdarea nefiindu-mi aliat. Insa nu apuc sa-l gasesc, e oprit de altcineva. Imi intorc privirea. E el. Aici !? Da ! Da-ti foc !
Renunt. E aici, f bine, sa fie aici. Sa ramana. Eu oricum plec. Ma grabesc spre expresor, am nevoie urgent de mirosul placut al cafelei. Doar ea ma mai poate trezi. Apa si cafeaua sunt deja prezente si un biletel imi intampina privirea: Apasa pe buton si mai vino cinci minute in pat!
Ah, il iubesc.

2009-11-18

2009-11-17

Vreau sa imi vars tot sufletul. Sa uit cine sunt si de ce mai sunt aici. As vrea sa stiu cum sa trec peste. Te rog, te rog, te implor, ia-ma de mana. Lasa-ma sa-mi curga sangele in corpul tau, prinde-ma si nu imi da drumul. Ajuta-ma, vino acasa. Te rog mama. Tot i-as spune lui C. ca vreau acasa. Dar imi aduc aminte ca asta e casa mea. Aici nu e aici fara tine.
Inca iti aud glasul uneori.
Recent, intr-una din zile, am cautat o parte din tine. Dar am renuntat cand am deschis dulapul. Miroase a tine. Daca as putea inspira, sa nu mai expir niciodata, sa raman tot timpul cu acel miros impregnat in trupul meu.
Esti aici, stiu, dar... imi lipsesti tu.
Szeretlek.

2009-11-15

Pentru ca...

...mi-e un dor nebun de tine.
...in afara de tine, nimeni nu ma mai tine de mana.
...nimanui nu-i pasa asa cum iti pasa tie.
...tu esti tu si esti persoana care nu poate fi inlocuita niciodata.
...cei care ar putea fi aici, nu vor sa fie, iar tu, cea care ai vrea sa fi aici, nu poti fi.
...tu stii ca am plans fara sa-ti spun.
...te simt atat de vie incat imi vine sa te strig, asteptand un raspuns.
...lacrimile nu ma ajuta sa fiu mai aproape de tine.
...de fapt, nimic nu ma apropie de tine.
...reusesti tot timpul sa zambesti.
...de putin timp au trecut 7 luni.
...as lua micul dejun cu tine.
...ti-am mai spus vreodata cat imi plac dupa-mesele in care suntem doar noi doua acasa si afara ploua?
...mi-ar placea sa ne uitam impreuna la serial. Mereu ma amuzai cum luai totul in serios, de parca era real.
...mi-e dor sa-mi spui: "X va avea un bebelus !". Si te bucurai asa de mult incat aproape credeam ca voi avea un fratior.
...iti mai aduci aminte cand vorbeai si brusc aveai lacrimi in ochi? Apoi incepeam sa radem impreuna.
...mereu ma aperi.
...radeai cu mine, chiar daca poate nu era amuzant.
...imi spui cand gresesc, si nu uiti sa precizezi ca va fi bine.
...te iubesc.

2009-11-13

Am inteles ca acum ai aripi de inger...



...si am invatat sa te las sa pleci.

2009-11-10




Inspira aer adanc.
Inchide ochii si lasa-ti inundat creierul cu ganduri placute tie.
Iubeste.
Viseaza, asa cum iti place.
Realizeaza care sunt idealurile tale.
Gandeste-te ce te face fericit si actioneaza.
Asculta tacerea.
Traieste.
Lasa problemele deoparte si trecutul in trecut.
Priveste viata in fata si da-i un pumn.
Totul se intampla asa cum vrei tu, cand si unde.
Zambeste. Ce ai de pierdut?
Asculta melodia ta preferata.
Canta.
Danseaza.
Fi tu ! Asa cum iti place tie.
Lasa adierea vantului sa patrunda in interiorul tau.
Fugi departe. Acolo unde vrei tu.
Ai rabdare.
Scufunda-te in lumea ta de plus si uita...

2009-11-07




"Daca oamenii pe care-i iubim ne sunt luati cu forta, singura metoda prin care putem face sa traiasca vesnic, e sa-i iubim mereu. Cladirile ard, oamenii mor, dar dragostea adevarata e vesnica." (din filmul The Crow)

2009-11-06

Insemnatatea unei clipe.

Timpul. Perioada care ne masoara drumul spre moarte... probabil ca nimic mai mult. Ne pierdem in timpul trecut, planificam cu meticulozitate viitorul si prezentul ramane mereu un abis netrait.
Amintirile? Izvorasc din lucruri marunte, care cu scurgerea timpului isi pierd valoarea. Sau devin din ce in ce mai semnificative pentru noi. Sau nu.
In acest moment efemer in care scriu, mii de persoane mor. Si mult mai multi. Iar un numar la fel de mare de oameni e scufundat in vise. Pana la urma, "In ce anume consta importanta unei clipe? In ce se poate recunoaste profunzimea ei si ireversibilitatea ei definitiva? In ce se diferetiaza clipa cand moare un om, de celelalte cand nu se intampla decat fapte banale si simple? Dar in fiecare clipa se petrec fapte grave si fapte banale si decorul ramane acelasi, lumina dupa-amiezii aceeasi si aceeasi temperatura calduta a propriului meu trup inchis in sacul lui de piele si cand inchid ochii acelasi intuneric imi copleseste pleopele si aceleasi viziuni de totdeauna ma invadeaza: serioase, simple, halucinante, extraordinare sau hilare, dar toate, absolut toate fara nici o legatura cu faptul ca a murit un om si asa in fiecare clipa... In fiecare clipa... Descurajant ! " (Max Blecher - "Vizuina luminata")
Probabil ca unii vad in viata doar un drum lung spre moarte, o imagine alb-negru care la sfarsitul existentei noastre ar trebui sa reprezinte cararea pe care am parcurs-o pana la acel apus vesnic. Munti care necesita sa fie urcati? Da, dar oare nu merita, pentru fericirea care se afla in varf? Si ma refer la acea fericire. Suntem vii si ar trebui sa ne bucuram pentru asta.



"Insemnatatea unei clipe? Dati-mi voie sa rad. Clipele vietii noastre au insemnatatea cenusii care se cerne." (M. Blecher - "Vizuina luminata")
 
 
Copyright © hukiya
Blogger Theme by BloggerThemes Design by Diovo.com