2009-06-30

2009-06-28

Mi-e dor..



"Eu nu ma voi casatori. Eu voi ramane mereu cu voi, aici. "
"Da, asa zici acum, o sa vezi tu cand vei creste si vei veni la noi sa ne zici ca ai gasit un baiat. "
"Nu..serios.."
"Bine atunci."
Si zambea. Zambetul ei ma facea sa cred cu ardoare ca totul va fi bine. Ochii ei albastrii in care parca se oglindea lacul limpede ascundeau asa multa durere.. Privirea ei blanda, mereu intelegatoare.. Mereu pregatita sa sara in ajutor, mereu acolo pentru oricine, dar pentru noi in special.. Pentru noi ar fi facut orice. Ne-a pregatit pentru acest prezent dureros. Si noi ne pregatim sa infruntam destinul, sa ne gandim doar la "ea ce-ar fi facut acum?", nu sa alergam la ea sa ne destainuim. Ce bine ar fi sa putem alerga la ea, acolo unde e.. Sa ne imbratiseze, sa zambeasca, sa ne tina de mana, si astfel sa ne dam seama ca va fi bine. Fara ea, lumea devine alta. Si desi mereu va ramane aici, desi stim ca mereu va fi bine pentru ca ea e cu noi, desi mereu va ramane in sufletele si in gandurile noastre, lipseste fizic. Imi lipseste sa ma trezeasca dimineata, asa cum doar ea putea, sa ma lase sa ma scufund in vise cu parfum de copilarie pentru inca 5 minute, sa adorm in bratele ei, iar cand ma trezesc dintr-un cosmar sa fie totul bine pentru ca ea e acolo.. Imi lipsesc povestile ei, mancarea gatita de ea, de care toata lumea era constient ca e cea mai buna, cumparaturile facute impreuna cu ea, micul de jun luat impreuna cu ea, cei 3 ani in care am stat impreuna acasa, concediile pe care le organiza.. Ea reunea familia, ea ne lega, ea avea grija sa fim fericiti, sa nu ne lipseasca nimic.. Si cum ar fi putut sa lipseasca ceva, cand ea era aici..

2009-06-26

Astazi? Astazi voi domina viitorul. Astazi voi fi puternica, voi ascunde tot trecutul in interiorul meu, voi face ce e de facut in casa, voi avea grija de familie, nu ma voi enerva, voi trece cu vederea, voi incerca sa aflu unde sunt inmormantate unele rude, voi pasi cu incredere pe cararea serpuita marginita de trandafiri sangerii, imi voi aduce aminte de ei ca si cum urmeaza sa-i vad curand, nu ca si cum nu-i voi mai vedea niciodata, voi asculta melodii care in ultima perioada ma enervau, voi asculta melodii de care nu am mai auzit niciodata, voi citi, voi ajuta oamenii care au nevoie de ajutor, voi uita de promisiunile nerespectate care mi s-au facut, voi fi o alta eu..

Later edit: Astazi am fost o alta eu. Dar acum ca s-a lasat seara, pot reveni la gandurile mele, la trecutul meu, nu? A tinut prea mult ziua de azi...





Iti doreai mult sa ajungem acolo. Si am ajuns. Si stiu ca iti doreai si iti doresti si acum sa ajungem in alte locuri. Si promit ca voi merge, si stiu ca tu vei fi acolo langa mine si te vei bucura sa ajungi unde ti-ai dorit mereu.

2009-06-17

Daca as pasi pe o carare serpuita, marginita de trandafiri sangerii, de arbori cu crengile golase, de un roi de fluturi negrii care m-ar veghea si o ploaie biciuitoare, nemiloasa, mi-ar atinge chipul, as putea jura ca acesta e drumul spre viitor. Imi doresc sa cred in acest viitor. Insa constiinta mea nebuna refuza..De fiecare data cand imi amintesc de el, trecutul imi acopera mintea intunecata.
Acum, imi amintesc de cuvintele cuiva, nu stiu exact a cui, dar stiu ca mare dreptate a avut: "Pentru multi, viitorul visat nu este decat reintoarcerea la un trecut idealizat." Si asa e.. Si daca as stii ca in viitor voi atinge cerul, voi zbura, voi avea un loc al meu, o padure, oameni care sa-mi arate drumul bun, soare, lumina si tot ce imi doresc, tot mai placut e gandul la trecut. Gandul ca cele mai dragi persoane erau langa mine. Acesta e prezentul si..sunt fara ei. Si lipsa lor va domina si viitorul. Si fara ei? Fara ei sunt nimic.
Dar acum cand luna deja e pe bolta cerului instelat, cand majoritatea oamenilor sunt scufundati in vise, acum..cand simt ca sunt cel mai aproape de cei dragi si sentimentele mele sunt mai exacerbate, acum cand totul are sens, cand linistea predomina, imi doresc sa imi duc si eu somnul de veci. Poate nu de veci, doar de noaptea asta. Imi doresc sucombarea, reintalnirea cu ei, nu despartirea, dar reintoarcerea, trairea zilei si iar viata in nefiinta..

2009-06-02

Draga mama..

Probabil e normal ca o mama sa fie mandra de copiii ei, dar oare cati copii sunt mandrii de mama lor? Eu sunt..

Cand tu rostesti cuvinte care pot sa para banale, ele devin un sunet mladios, sunet ce as dori sa-l pot auzi atunci cand mi-e mai greu. Cand ma imbratisezi, raul din jur dispare, devenind trecut. Cand oamenii dau de greu, apeleaza la tine ca la un jurnal. Pe ei nu-i cunosti, dar le cunosti trairile. Nu esti emfatica, nu stii sa urasti, nu stii sa te razbuni, nu stii sa arunci cuvinte grele la adresa unei persoane. Ai trecut prin asa multe, mama, si esti asa puternica. Nu stiu ce durere cumplita e in sufletul tau, ochi-mi sunt orbi, urechile-mi sunt surde.. Te-ai luptat pt noi si.. eu unde am fost?

De ce nu ma lasi sa ajung la tine? De ce tu? De ce nu eu? De ce acum? Dorul de imbratisarea ta devine tot mai exacerbat pe zi ce trece.. un dor nebun, simtit de undeva, din interior, o lipsa, un loc gol care cere sa fie umplut. Ma pierd intr-un abis profund, timpul trece pe langa mine, fiecare secunda defigandu-ma sa fiu mai departe de tine. Ineluctabila dorinta de a fi langa tine ma determina sa cred ca nu mai exista acel viitor care ma inspaimanta, exista doar prezent si trecut presarat cu amintiri. Nu ai disparut, in sufletul meu esti vie si asa vei ramane mereu. Nu imi doresc decat mangaierea unei brize usoare de vant care sa-mi aduca glasul tau duios macar pt o secunda, nu cer mai mult..
 
 
Copyright © hukiya
Blogger Theme by BloggerThemes Design by Diovo.com