Mi-e dor..

"Eu nu ma voi casatori. Eu voi ramane mereu cu voi, aici. "
"Da, asa zici acum, o sa vezi tu cand vei creste si vei veni la noi sa ne zici ca ai gasit un baiat. "
"Nu..serios.."
"Bine atunci."
Si zambea. Zambetul ei ma facea sa cred cu ardoare ca totul va fi bine. Ochii ei albastrii in care parca se oglindea lacul limpede ascundeau asa multa durere.. Privirea ei blanda, mereu intelegatoare.. Mereu pregatita sa sara in ajutor, mereu acolo pentru oricine, dar pentru noi in special.. Pentru noi ar fi facut orice. Ne-a pregatit pentru acest prezent dureros. Si noi ne pregatim sa infruntam destinul, sa ne gandim doar la "ea ce-ar fi facut acum?", nu sa alergam la ea sa ne destainuim. Ce bine ar fi sa putem alerga la ea, acolo unde e.. Sa ne imbratiseze, sa zambeasca, sa ne tina de mana, si astfel sa ne dam seama ca va fi bine. Fara ea, lumea devine alta. Si desi mereu va ramane aici, desi stim ca mereu va fi bine pentru ca ea e cu noi, desi mereu va ramane in sufletele si in gandurile noastre, lipseste fizic. Imi lipseste sa ma trezeasca dimineata, asa cum doar ea putea, sa ma lase sa ma scufund in vise cu parfum de copilarie pentru inca 5 minute, sa adorm in bratele ei, iar cand ma trezesc dintr-un cosmar sa fie totul bine pentru ca ea e acolo.. Imi lipsesc povestile ei, mancarea gatita de ea, de care toata lumea era constient ca e cea mai buna, cumparaturile facute impreuna cu ea, micul de jun luat impreuna cu ea, cei 3 ani in care am stat impreuna acasa, concediile pe care le organiza.. Ea reunea familia, ea ne lega, ea avea grija sa fim fericiti, sa nu ne lipseasca nimic.. Si cum ar fi putut sa lipseasca ceva, cand ea era aici..