2009-12-30



Alerg intr-o furtuna de necunostinta, alunecand pe gheata de sub picioare, fara macar sa ma gandesc de unde am cazut. Si astfel, incercarea nereusita de a-i da alte forme realitatii imi spulbera si ultimul vis. Am imbratisat spiritul celei mai dragi fiinte, si pentru acele clipe m-am regasit. Am avut din nou 5 ani, nu locuiam aici si, mai puternic ca niciodata, am stiut ca va fi bine.
Recent, am deschis ochii. Vantul puternic s-a calmat, doar ravagiile ce le-a lasat in urma sunt inca prezente. Dorinta mea principala? Cei dragi sa fie fericiti, pentru ca in final sa fiu si eu fericita. Pana la urma, "nu e nimic aici in afara dorintei noastre de a muri cat mai tarziu posibil" (Soni - Andrei Ruse), dar nici ca-mi pasa. Maine, peste doi ani, zece sau saptezeci, e tot una. Mie-mi place viata mea cum a fost pana acum. Si voi da din maini si din picioare sa fie la fel. Traiesc.

2009-12-22


Ah, o mie de sperante agatate intr-un stil amorf de stalpul care ma tine in echilibru. Vise? Mult mai multe. Realizabile? Nici o sansa. Insa reusesc sa ma prind (fara nadejde) de tot ce imi pare ca va face viitorul meu mai luminat. Lumea mea onirica e mult prea departe inca de asa ceva. E ascunsa intr-un colt de lume, intr-un trup care incearca sa-mi deschida ochii, devenind astfel un spectator care admira jocul actorilor. Diligenta de care dau dovada de cele mai multe ori e in stare sa fie suflata de cea mai mica adiere a vantului. Pareri de rau? De parca ar conta...
Dar e doar un cosmar... urmeaza sa ma trezesc, sa spun "ce bine ca totul a fost doar un vis urat", sa-mi pun la punct gandurile si sa imi indeplinesc idealurile. In curand... inca putin....

2009-12-17

Stiu, nu am fost niciodata prea apropiati. Nu am reusit prea des sa ma deschid fata de tine, desi stiu ca m-ai asculta cu placere. Pana acum un an si ceva abia reuseam un "Ce faci?". Stii ca isi facea griji din cauza asta? Ei bine, nu stiu daca stii... eu am aflat de curand. Imi pare rau. Cred ca tot timpul ti-ai dorit mai mult. La fel si eu. Dar... mi se parea ca suntem asa diferiti, ca sa-mi dau seama in putinul timp pe care l-am petrecut impreuna ca asa bine semanam. Pana la urma, sunt sange din sangele tau. Sunt aici, nu esti singur. Si nu doar eu sunt. Toti suntem. Ea e aici, iti cunoaste problemele. Dar noi nu. Si mi-ar placea asa mult...

2009-12-15

Probabil citesti acum aceste randuri, in momentul in care scriu, si stiu ca nici macar nu ar trebui scrise, pentru ca tu stii.
Iti mai aduci aminte cand am plans din cauza acelui el? Mi-ai sters lacrimile, mi-ai spus sa dorm, dupa care ai venit in camera mea si, grijulie cum erai de obicei, vroiai sa te asiguri ca nu plang. Lacrimile nu se puteau opri. Ai dormit in camera cu mine, pe cateva paturi intinse pe jos, sa fi sigura ca nu plang. Erai suparata pe el mai mult decat eram eu. Si merita. Si acum, datorita tie, nu-l primesc inapoi cu bratele deschise. Stiu ca iti faceai griji pt mine, chiar si cand nu o aratai. Si nu doar pt mine. Te trezeai noaptea, calcai haine si cautai lucruri care de fapt nu prea te intereseau in momentul respectiv pe internet, sa-ti stapanesti grijile. Si niciodata nu l-ai trezit pe tati. Il lasai sa doarma, pentru ca asa era mai bine pentru el, desi tu sufereai in interiorul tau. Tot timpul te gandeai la noi.
Te incapatanai sa dormi sambata mult. Nu te plangeai niciodata. Te uitai cu mine la Winnie, iar cand eram mai mica imi citeai subtitrarile de la filme. Povesteai cu mine pana adormeam. Si mereu imi spuneai "Povestea celor 3 purcelusi". Era preferata mea. Imi spuneai cand nu-mi statea bine cu ceva.  Iubeai asa cum n-am vazut pe nimeni iubind. Ascultai cu placere. Preferai sa taci decat sa jignesti. Imi spuneai lucruri care ma ajutau, fara sa te intreb. Ne impacam usor. Ma strangeai de mana, chiar si in ultima perioada. Nu m-ai lasat sa stiu multe, pentru binele meu. Te trezeai la 3 dimineata sa-l duci pe Charlie. Mi-ai dat exact atata libertate de cata aveam nevoie, desi atunci se intampla sa nu fiu de acord. Te intelegeai cu oricine f usor. Pentru ca asa erai tu, nu din dorinta de a fi pe plac ( mai stii cand, brusc, vanzatoarea a inceput sa-ti povesteasca viata ei? ) Daca cineva supara/jignea/se lua de o fiinta draga tie, nu treceai usor cu vederea. Nu tin minte sa fi spus vreodata ca ti-e frica. Fericirea pe care o exprimai putea fi asemanata cu cea a unui copil. Mereu priveai partea buna a lucrurilor, chiar si cand era mai putin de un sfert din cea rea. Imi lipsesti groaznic de mult.

2009-12-11



Urmele lasate in zapada proaspata au fost sterse cu meticulozitate, iar acum am reusit sa-mi croiesc singura drumul.
Pasii uitati in urma apar si dispar. Stiu ca trebuie doar sa ma gandesc la tine sa fi aici. Stiu ca si el e. Dar nu-i tot una, stii bine. Pana nu de mult simteam ca totul se va rezolva, oricat de dificil ar fi fost, pentru simplul fapt ca tu erai aici. Acum... nu mai sunt la fel de sigura. De fapt, nu sunt deloc. Parca as fi doar eu si cu mine. Si probabil ca nu e asa. Probabil daca as intinde mana, mi-ar prinde-o cineva. Dar ma descurc. Trebuie. Daca nu pentru mine, atunci pentru tine. Daca nu acum, atunci maine. Daca nu aici, altundeva. Daca nu in viata asta, atunci... niciodata.

2009-12-04

Mi-ai turnat smoala fierbanda printre sentimente de bun augur, iar cand ai vazut terenul pregatit, ti-ai luat bagajele si nici nu ai intors privirea. M-am inecat in nestiinta, iar ea a dormit langa mine, pe paturi moi intinse pe jos. N-ai uitat. Sau cel putin, acestea sunt cuvintele tale rostite mai tarziu, cand ai inceput sa regreti. Nu-mi pare rau ca te-am cunoscut. Iti multumesc pentru tot, mai ales pentru ca intr-o vreme erai persoana care reusea sa-mi faca ziua mai buna. De un an si ceva nu mai e asa, dar ma bucur pentru tine. Sincer.
Pe scurt? Te-am iubit, nu te mai iubesc, o iubesti, te iubeste, m-ai iubit si atat. Sau... nu?
 
 
Copyright © hukiya
Blogger Theme by BloggerThemes Design by Diovo.com