Soarele arzator de amiaza patrunde timid printre draperiile groase. Dincolo de ele, un taram viu imbina iarba neagra cu liliecii purpurii si rododendronii albi ca neaua. Locul meu e acolo, in padurea bogata de brazi inalti  unde singuratatea iti devine prieten. Pasesc desculta in iarba uda si imi croiesc propriul drum spre trecut. Ma pierd si ma regasesc intr-un alt corp, intr-un alt eu. Acel eu care s-a destramat si a reinviat cu totul in tine.      

      Crengile puternice se incalcesc pe cerul senin intr-o bolta impunatoare, insa sagetile care m-au indrumat tot timpul acum sunt intortocheate, se raspandesc ici colo si ma ratacesc din nou in labirintul in care am cazut de atatea ori. Cunosc evadarea. O cunosc atat de bine caci e parte din intregul meu... dar acum nu mai depinde de mine.