2010-01-31

Pentru tine

Am asteptat o ora sa-mi vina in minte inceputul perfect. Vroiam sa-mi vars sufletul, sa spun cat de rau imi pare ca n-am reusit sa ma apropii de tine si sa-mi cer scuze. Dar nu voi face asta. Te cunosc asa cum probabil m-ai cunoscut si tu: mai mult decat altii si mai bine decat credeam. Si asta nu pentru ca erai deschis, nu pentru ca te plangeai si nu pentru ca am vorbit prea mult. Pentru ca nu, nici una dintre aceste variante nu sunt adevarate. Ci pentru ca ea ne lega si ne va lega si de acum incolo. Pentru ca am invatat de la tine ca desi viata nu e asa cum ne-am dori, are parti bune care trebuie privite ca atare. De la tine am invatat ca speranta trebuie sa moara ultima, ca nu e bine sa renuntam niciodata, ca putem glumi si rade chiar daca nimic nu e bine.
Stiu ca ea a avut grija de tine, la fel cum are si de noi si la fel cum si Dumnezeu a stiut ce e mai bine. Da, ai fost si vei ramane bunicul pe care daca nu l-as fi avut, as fi spus ca e bunicul pe care mi l-as dori sa-l am si desi nu ti-am spus-o niciodata... te iubesc si vei ramane mereu in sufletul meu. Am fost certata ca te-am lasat, dar cred in tine, si cum mi s-a zis cand ea nu ne-a spus despre problema ei, a fost decizia ta.
Imi vei lipsi mult, dar... "speranta moare ultima", nu... bunicule?

2010-01-30



Intunericul profund si dens in care am alunecat din neatentie e acum pretutindeni. Nici o urma de lumina, nici o raza de speranta... si nici macar prezenta ei nu o simt. Incet, dar sigur, m-am trezit la realitatea perfida: acel intuneric sumbru, un abis patrunzator si lipsit de ajutor. Insa aproape sigur totul e doar in mintea mea.
Imi lipsesc multe, dar altora le lipsesc si mai multe. Totusi, mi-e dor de mama mea, de T., de bunica si de bunicul. Si desi stiu ca a trecut doar o zi, mi-e dor de C. Brazii inalti si negrii si tacerea de piatra care a dominat ziua m-au determinat sa vad totul cu alti ochi; mi-e scarba de mine.

2010-01-27




Mingea aurie si-a facut loc printre ganduri calcate in picioare de trecerea timpului, aducand lumina, reusind astfel sa treaca de nereusite.
Am ajuns sa fur sentimente, aveam impresia ca mi-e dor de ele, insa mi-am dat seama ca nu-mi lipsesc deloc. In ultimul an am luat o intorsatura de aproape 180 de grade si nici macar n-am realizat. Unde am fost si ce-am facut? Am asteptat, stiu. Am in minte detalii vagi care mereu ma determina sa ridic capul, dar oare cat vor mai rezista?
Furtuna e pe cale sa se declanseze din nou, se va instala confordabila, nestingherita va astepta invitatii speciale sa plece, fara macar sa-i pese de imprejurimi. Iar eu? Ma voi preface ca nici macar nu-i aici. Si totul va fi bine.

2010-01-22





Vorbele tale sunt un ecou in mintea mea, imaginile sunt vizionate iar si iar si ceasul primit de Craciun continua sa-si faca treaba bine organizata. Insa tu tot nu apari. Gandurile s-au facut auzite incetul cu incetul si strigatul mut a fost inghitit de plamani: e momentul meu de liniste. Nu cer sa fie respectat de cineva, ajunge sa il respect eu.
"In fiecare zi avem aceste momente de pace. Secretul e sa stii cand au loc, ca sa te poti bucura de ele, sa le poti trai... si apoi, sa le lasi sa treaca." (Grey's anatomy)
Am invatat sa aleg fericirea si sa fiu responsabila de propriile-mi sentimente. "Maine va fi mai rau."

2010-01-15




Fugi. Ia-ti inima in mana, calc-o in picioare si fugi. Incotro, nu conteaza. Astupa-ti urechile, sa auzi doar ce-ti place si acopera-ti ochii cu o esarfa parfumata, sa nu fi martor dezastrelor.
Padurea sinistra iti va intampina pasii pe cararea stramtorata, copacii inalti isi vor inclesta crengile golase, formand o bolta deasupra ta, iar fluturii negrii vor deveni in scurt timp singura ta companie.
Insa tu nu vei stii nimic din toate astea. Urechile-ti vor fi surde, ochii-ti vor fi orbi si probabil doar imbratisarea unei persoane dragi te-ar putea trezi. Dar asta nu se va intampla; pentru ca esti singur. Acum... si pt totdeauna.

2010-01-03

Tu, nemiloasa soarta, agatata firav de salciile plangatoare, aranjata astfel incat totul sa para un blestem. Vis asuprit cu atata dezgust de rautatea din jur. Crud defect care face ca totul sa alunece in zare... si noi? Aici, departe de persoanele zeflemitoare, ascunsi in cutia multicolora pictata in interior cu negru si gri. Cateodata culorile dau navala, isi lasa amprenta si hotarasc ca au nevoie de altceva. Total diferit.
Gandurile lor infantile ma lasa rece. De parca nu ar avea cu ce sa-si ocupe mintea, ajung la concluzia ca "ea nu stie sa se distreze" si devin caracterizata dupa aparente. Ma bucur ! Nu e ironie. Chiar imi place. Imi place ca doar unele persoane au ajuns sa stie ce se afla dupa acel "eu" protector. Asa ca, hai, continuati, pe mine ma distreaza (prostia) siguranta de care dati dovada cand va expuneti parerea despre felul meu de a fi.
Pe de alta parte... imi pare rau, calc stramb, fara sa-mi doresc, si te ranesc. Nu ai nevoie de cineva ca mine. Dar ramai si spune-mi, asta e drumul spre nebunie?
 
 
Copyright © hukiya
Blogger Theme by BloggerThemes Design by Diovo.com