Daca as pasi pe o carare serpuita, marginita de trandafiri sangerii, de arbori cu crengile golase, de un roi de fluturi negrii care m-ar veghea si o ploaie biciuitoare, nemiloasa, mi-ar atinge chipul, as putea jura ca acesta e drumul spre viitor. Imi doresc sa cred in acest viitor. Insa constiinta mea nebuna refuza..De fiecare data cand imi amintesc de el, trecutul imi acopera mintea intunecata.
Acum, imi amintesc de cuvintele cuiva, nu stiu exact a cui, dar stiu ca mare dreptate a avut: "Pentru multi, viitorul visat nu este decat reintoarcerea la un trecut idealizat." Si asa e.. Si daca as stii ca in viitor voi atinge cerul, voi zbura, voi avea un loc al meu, o padure, oameni care sa-mi arate drumul bun, soare, lumina si tot ce imi doresc, tot mai placut e gandul la trecut. Gandul ca cele mai dragi persoane erau langa mine. Acesta e prezentul si..sunt fara ei. Si lipsa lor va domina si viitorul. Si fara ei? Fara ei sunt nimic.
Dar acum cand luna deja e pe bolta cerului instelat, cand majoritatea oamenilor sunt scufundati in vise, acum..cand simt ca sunt cel mai aproape de cei dragi si sentimentele mele sunt mai exacerbate, acum cand totul are sens, cand linistea predomina, imi doresc sa imi duc si eu somnul de veci. Poate nu de veci, doar de noaptea asta. Imi doresc sucombarea, reintalnirea cu ei, nu despartirea, dar reintoarcerea, trairea zilei si iar viata in nefiinta..