(photo Magnus Lucian)   

     Norii albi acoperă orășelul liniștit, înconjurat de munții semeți, pe care cândva i-am descoperit printre râsete și povești atât de dragi mie. Calmul cerului mă inspiră să-mi redescopăr sufletul atât de amorțit, dar totuși energic, tresărind la fiecare mișcare naturală a lumii. Gheața rece și grea așezată pe pământul bătătorit o las uneori să-mi pătrundă ființa pentru a-mi simți latura sălbatică, acum înconjurată de priviri inocente, dar curioase. Cărările șerpuite în jurul meu mă lasă uneori fără speranță, însă tot ele sunt cele care mă ocrotesc și îmi oferă încredere către viitor. Unele dintre ele, cu ai ei delimitări, mi-aș dori să le pot traversa, căci fiecare cuvânt poate însemna o palmă peste față când sufletul își caută pacea. Controlul îl pierd si îl regăsesc zilnic printre cuvinte scrise în adâncul inimii, dar și printre cele noi, întipărite cu cerneală albastră. Cred cu tărie în franceza bâlbâită pe care o cunosc - ”Tout va bien!” - însă fiecare moment poate însemna o cărămidă în descoperirea sinelui apus, iar călătoria mea a început de mult - ea așteaptă doar să strig ”on board”.