Decorul lugubru mi-a tresarit din nou amintiri: mormantul acoperit cu petale de trandafiri sangerii, locul unde te-am asteptat o eternitate, sorbind amintirile, traind trecutul si tragand in piept aerul pe care candva il respiram impreuna. Am tresarit la auzul glasului tau ascuns printre ramurile golase. Am imbratisat cuvintele pe care inca le auzeam de departe. Scarbita de melodia fara sens pe care o ascultam in surdina, cuprinsa de un sentiment exacerbat de a da pumni si picioare in fata realitatii, m-am trezit ca sunt doar eu. Nici tu, nici umbra ta, si pare-mi-se ca nici macar amintirile nu mai sunt ce au fost. Am fost invatata sa nu las pe nimeni sa-mi pateze amintirile. Te-am pastrat vie prin imagini bine tiparite in mintea mea, pastrate cu grija, acolo unde mereu e usor sa le scot la suprafata. Te iubesc. Si atat.