Am mangaiat cu speranta si dorinta amintirile pline de beatitudine, inramate intr-un tablou pitoresc, parca pictate de Van Gogh. Am incuiat intr-un cufar vechi si prafuit trecutul innorat; stiu ca astfel nu ii voi acorda importanta. Ma voi agata de serile in care adormeam in bratele tale si de diminetile in care pregateai micul dejun, de plimbarile lungi si de conversatile interminabile, de vizitele in familie si de evenimentele importante din viata noastra. Voi strange in brate toate acele momente in care am fi dorit ca ziua sa nu se mai termine, in care am gatit impreuna si in care casa mirosea a prajitura cu mere si scortisoara. Prin puterea exemplului m-ai invatat ce inseamna sa am incredere in mine, sa las rusinea la o parte si sa-mi apar, in limita bunului simt, drepturile si parerile. M-ai invatat ce inseamna sa uit de trecut, de viitor, si sa traiesc prezentul asa cum nu l-am mai trait niciodata pana atunci. Dar acea persoana parca nu mai esti tu. Cu toate ca stiu ca ti-am gresit in momentul in care am ales sa ne despartim, as vrea sa nu uiti ca nu sunt singura care a gresit de-a lungul anilor, sa nu uiti ce am insemnat unul pentru celalalt. Nu as vrea sa patam trecutul insorit cu un prezent in care se anunta tornada. Nu uita cine am fost (noi doi, amandoi, cand am fost prieteni si cand am fost iubiti) si nu calca asta in picioare. Nu ajuta, dimpotriva. Goethe spunea ca in orice mare despartire este un dram de nebunie. Nu lasa ca nebunia asta sa te orbeasca; esti mai puternic decat crezi. Cat despre mine, nu ma uri. Nu te lua dupa aparente; sufletul meu ar tipa, dar sarpele incolacit in jurul lui l-a lasat fara rasuflare. 

   

    P.S.: Iti multumesc pentru tot.

         Cu mult drag,

              Grety